✞ Psalmii

Psalmul 3

1. Doamne, cât s-au înmulţit cei ce mă necăjesc! Mulţi se scoală asupra mea;

2. Mulţi zic sufletului meu: «Nu este mântuire lui, întru Dumnezeul lui!».

3. Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu eşti, slava mea şi Cel ce înalţi capul meu.

4. Cu glasul meu către Domnul am strigat şi m-a auzit din muntele cel sfânt al Lui.

5. Eu m-am culcat şi am adormit; sculatu-m-am, că Domnul mă va sprijini.

6. Nu mă voi teme de mii de popoare, care împrejur mă împresoară.

7. Scoală, Doamne, mântuieşte-mă, Dumnezeul meu, că Tu ai bătut pe toţi cei ce mă vrăjmăşesc în deşert; dinţii păcătoşilor ai zdrobit.

8. A Domnului este mântuirea şi peste poporul Tău, binecuvântarea Ta.
Sursa: Doxologia.ro

Psalmul 6

1. Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerţi.

2. Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt; vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele;

3. Şi sufletul meu s-a tulburat foarte şi Tu, Doamne, până când?

4. Întoarce-Te, Doamne; izbăveşte sufletul meu, mântuieşte-mă, pentru mila Ta.

5. Că nu este întru moarte cel ce Te pomeneşte pe Tine. Şi în iad cine Te va lăuda pe Tine?

6. Ostenit-am întru suspinul meu, spăla-voi în fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele aşternutul meu voi uda.

7. Tulburatu-s-a de supărare ochiul meu, îmbătrânit-am între toţi vrăjmaşii mei.

8. Depărtaţi-vă de la mine toţi cei ce lucraţi fărădelegea, că a auzit Domnul glasul plângerii mele.

9. Auzit-a Domnul cererea mea, Domnul rugăciunea mea a primit.

10. Să se ruşineze şi să se tulbure foarte toţi vrăjmaşii mei; să se întoarcă şi să se ruşineze foarte degrab.
Sursa: Doxologia.ro

Psalmul 16

1. Auzi, Doamne, dreptatea mea, ia aminte cererea mea, ascultă rugăciunea mea, din buze fără de viclenie.

2. De la faţa Ta judecata mea să iasă, ochii mei să vadă cele drepte.

3. Cercetat-ai inima mea, noaptea ai cercetat-o; cu foc m-ai lămurit, dar nu s-a aflat întru mine nedreptate.

4. Ca să nu grăiască gura mea lucruri omeneşti, pentru cuvintele buzelor Tale eu am păzit căi aspre.

5. Îndreaptă picioarele mele în cărările Tale, ca să nu şovăie paşii mei.

6. Eu am strigat, că m-ai auzit Dumnezeule; pleacă urechea Ta către mine şi auzi cuvintele mele.

7. Minunate fă milele Tale, Cel ce mântuieşti pe cei ce nădăjduiesc în Tine de cei ce stau împotriva dreptei Tale.

8. Păzeşte-mă, Doamne, ca pe lumina ochilor; cu acoperământul aripilor Tale acoperă-mă

9. De faţa necredincioşilor care mă necăjesc pe mine. Vrăjmaşii mei sufletul meu l-au cuprins;

10. Cu grăsime inima lor şi-au încuiat, gura lor a grăit mândrie.

11. Izgonindu-mă acum m-au înconjurat, ochii lor şi-au aţintit ca să mă plece la pământ.

12. Apucatu-m-au ca un leu gata de pradă, ca un pui de leu ce locuieşte în ascunzişuri.

13. Scoală-Te, Doamne, întâmpină-i pe ei şi împiedică-i! Izbăveşte sufletul meu de cel necredincios, cu sabia Ta.

14. Doamne, desparte-mă de oamenii acestei lumi, ce-şi iau partea în viaţă, căci s-a umplut pântecele lor de bunătăţile Tale; săturatu-s-au fiii lor şi au lăsat rămăşiţele pruncilor.

15. Iar eu întru dreptate mă voi arăta feţei Tale, sătura-mă-voi când se va arăta slava Ta.
Sursa: Doxologia.ro

Psalmul 50

1. Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta

2. Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea.

3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte.

4. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea.

5. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu.

6. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea.

7. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie.

8. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi.

9. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.

10. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le.

11. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.

12. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine.
13
. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte.

14. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce.

15. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.

16. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.

17. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.

18. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.

19. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului.

20. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.
Sursa: Doxologia.ro

Psalmul 89

1. Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam şi în neam.

2. Mai înainte de ce s-au făcut munţii şi s-a zidit pământul şi lumea, din veac şi până în veac eşti Tu.

3. Nu întoarce pe om întru smerenie, Tu, care ai zis: «Întoarceţi-vă, fii ai oamenilor»,

4. Că o mie de ani înaintea ochilor Tăi sunt ca ziua de ieri, care a trecut şi ca straja nopţii.

5. Nimicnicie vor fi anii lor; dimineaţa ca iarba va trece.
6
. Dimineaţa va înflori şi va trece, seara va cădea, se va întări şi se va usca.

7. Că ne-am sfârşit de urgia Ta şi de mânia Ta ne-am tulburat.

8. Pus-ai fărădelegile noastre înaintea Ta, greşelile noastre ascunse, la lumina feţei Tale.

9. Că toate zilele noastre s-au împuţinat şi în mânia Ta ne-am stins.

10. Anii noştri s-au socotit ca pânza unui păianjen; zilele anilor noştri sunt şaptezeci de ani;

11. Iar de vor fi în putere optzeci de ani şi ce este mai mult decât aceştia osteneală şi durere;

12. Că trece viaţa noastră şi ne vom duce.

13. Cine cunoaşte puterea urgiei Tale şi cine măsoară mânia Ta, după temerea de Tine?

14. Învaţă-ne să socotim bine zilele noastre, ca să ne îndreptăm inimile spre înţelepciune.

15. Întoarce-Te, Doamne! Până când vei sta departe? Mângâie pe robii Tăi!

16. Umplutu-ne-am dimineaţa de mila Ta şi ne-am bucurat şi ne-am veselit în toate zilele vieţii noastre.

17. Veselitu-ne-am pentru zilele în care ne-ai smerit, pentru anii în care am văzut rele.

18. Caută spre robii Tăi şi spre lucrurile Tale şi îndreptează pe fiii lor.

19. Şi să fie lumina Domnului Dumnezeului nostru peste noi şi lucrurile mâinilor noastre le îndreptează.
Sursa: Doxologia.ro

Psalmul 119

1. Către Domnul am strigat când m-am necăjit şi m-a auzit.

2. Doamne, izbăveşte sufletul meu de buzele nedrepte şi de limba vicleană.

3. Ce se va da ţie şi ce vei câştiga de la limba vicleană?

4. Săgeţi ascuţite cu cărbuni aprinşi trase de Cel puternic.

5. Vai mie, că pribegia mea s-a prelungit, că locuiesc în corturile lui Chedar!

6. Mult a pribegit sufletul meu.

7. Cu cei ce urau pacea, făcător de pace eram; când grăiam lor, se luptau cu mine în zadar.
Sursa: Doxologia.ro

Psalmul 120

1. Ridicat-am ochii mei la munţi, de unde va veni ajutorul meu.

2. Ajutorul meu de la Domnul, Cel ce a făcut cerul şi pământul.

3. Nu va lăsa să se clatine piciorul tău, nici nu va dormita Cel ce păzeşte.

4. Iată, nu va dormita, nici nu va adormi Cel ce păzeşte pe Israel.

5. Domnul te va păzi pe tine, Domnul este acoperământul tău, de-a dreapta ta.

6. Ziua soarele nu te va arde, nici luna noaptea.

7. Domnul te va păzi pe tine de tot răul; păzi-va sufletul tău.

8. Domnul va păzi intrarea ta și ieşirea ta de acum şi până în veac.
Sursa: Doxologia.ro

Psalmul 126

1. De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzeşte.

2. În zadar vă sculaţi dis-de-dimineaţă, în zadar vă culcaţi târziu, voi care mâncaţi pâinea durerii, dacă nu v-ar da Domnul somn, iubiţi ai Săi.

3. Iată, fiii sunt moştenirea Domnului, răsplata rodului pântecelui.

4. Precum sunt săgeţile în mâna celui viteaz, aşa sunt copiii părinţilor tineri.

5. Fericit este omul care-şi va umple casa de copii; nu se va ruşina când va grăi cu vrăjmaşii săi în poartă.
Sursa: Doxologia.ro

Psalmul 139

1. Scoate-mă, Doamne, de la omul viclean şi de omul nedrept mă izbăveşte,

2. Care gândeau nedreptate în inimă, toată ziua îmi duceau război.

3. Ascuţit-au limba lor ca a şarpelui; venin de aspidă sub buzele lor.

4. Păzeşte-mă, Doamne, de mâna păcătosului; scoate-mă de la oamenii nedrepţi, care au gândit să împiedice paşii mei.

5. Pusu-mi-au cei mândri cursă mie şi funii; curse au întins picioarelor mele; pe cărare mi-au pus pietre de poticneală.

6. Zis-am Domnului: «Dumnezeul meu eşti Tu, ascultă, Doamne, glasul rugăciunii mele».

7. Doamne, Doamne, puterea mântuirii mele, umbrit-ai capul meu în zi de război.

8. Să nu mă dai pe mine, Doamne, din pricina poftei mele, pe mâna păcătosului; viclenit-au împotriva mea; să nu mă părăseşti, ca să nu se trufească.

9. Vârful laţului lor, osteneala buzelor lor să-i acopere pe ei!

10. Să cadă peste ei cărbuni aprinşi; în foc aruncă-i pe ei, în necazuri, pe care să nu le poată răbda.

11. Bărbatul limbut nu se va îndrepta pe pământ; pe omul nedrept răutatea îl va duce la pieire.

12. Ştiu că Domnul va face judecată celui sărac şi dreptate celor sărmani;

13. Iar drepţii vor lăuda numele Tău şi vor locui cei drepţi în faţa Ta.
Sursa: Doxologia.ro

Psalmul 142

1. Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea întru credincioşia Ta, auzi-mă întru dreptatea Ta.

2. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta.

3. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri.

4. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu.

5. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit.

6. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat.

7. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ți întoarce faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt.

8. Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu.

9. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne.

10. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii.

11. Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu.

12. Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Sursa: Doxologia.ro
X
Scroll to Top